O casă reprezintă o sumă întreagă de investiții pe termen lung: timp, bani, valori. De aceea, în momentul când decizi că ai nevoie de un apartament în care să îți trăiește visele, e cazul să alegi atent compania de construcție care îți va crea imobilul dorit. Un evident criteriu de selecție este politica de diminuare a riscurilor, iar, în acest sens, un lider al calității pe piața construcțiilor din Republica Moldova este Astercon.

compania-de-constructii-chisinau-astercon

Activitatea acestora se bazează pe 3 criterii: proiectare, profesionalism și experiență. Îmbinarea acestora dă naștere unor proiecte memorabile. Totuși, faza de dare în exploatare a unui bloc locativ este, cu siguranță, una dintre cele mai dificile etape în construcția unui spațiu locativ. Am intervievat echipa Astercon și iată ce măsuri iau ei pentru a evita orice fel de întârzieri la darea în exploatare a unui bloc locativ.

  • Cum faceți față condițiilor climaterice care pot întârzia darea în exploatare?
  • În astfel de cazuri le dăm dreptate specialiștilor care afirmă că „Omul informat este omul puternic”, așa că suntem la zi cu datele despre vreme, monitorizăm schimbările climaterice care ne-ar putea influența munca și ne adaptăm rapid calendarul de lucrări pentru a minimiza efectele negative și a evita întârzierile.
  • Suntem țara în care migrația populației este la ordinea zilei. Cum asigurați potențialul uman în proiectele pe care le gestionați?
  • Evident, nu putem forța oamenii să rămână acasă, dar îi putem motiva să devină parte dintr-o echipă în care este important calitatea și profesionalismul. De aceea, apelăm la strategia de team-building, iar oamenii noștri chiar cred în munca pe care o realizează. De asemenea, mergem la târguri de cariere, unde putem co-opta tineri specialiști, sau la expoziții de profil. Cel mai important în acest segment este să creezi o echipă de oameni care cred unii în alții.
  • Cum procedați în eventualitatea lipsei de finanțe?
  • Această întrebare se previne, nu se soluționează. Dezvoltatorul proiectului și restul echipei trebuie să efectueze calculele cât mai meticulos și atent. În plus, trebuie să fie prevăzut un buget de rezervă care să fie accesat, în cazul unor eventuale dificultăți. Totodată, o altă prevenție este obținerea tuturor autorizațiilor și documentației în termeni utili, ca să fie evitată orice tergiversare.
  • Se pare că procesele lucrative sunt puse pe roate în compania de construcții. Dar cum faceți față unor situații inopinate?
  • Astfel de cazuri impun soluții inventive, de aceea cizelăm cât mai atent strategiile de intervenție operativă. Menținem dialogul activ cu clienții noștri și luăm măsuri de precauție. Credem că munca făcută cu responsabilitate nu lasă loc de situații neașteptate sau cel puțin ne permite să remediem problemele urgente.
  • Și ultima întrebare care ne frământă, cum combateți dificultățile de comunicare în cadrul echipei?
  • Pornim de la prerogativa că fiecare om este diferit și special, prin urmare abordarea noastră este cea a dialogului pe verticală și orizontală. Ne auzim și ascultăm subalternii, dar și cooperăm între parteneri. Acest lucru ne permite o organizare eficientă a muncii și ne scutește de eforturi inutile. Avem astfel libertatea necesară pentru a ne duce munca la bun sfârșit.

companii-de-constructii-chisinau-astercon

De ce un potențial client ar avea nevoie de astfel de informații? Deoarece piața imobiliară autohtonă este suprasaturată de prestatori, iar alegerea unei companii de construcții eficiente devine din ce în ce mai dificil. Iată de ce, adresează aceste întrebări celor care-ți vor construi casa de vis, pentru că de ei depinde cât de repede visul va deveni realitate!

Postări recomandate

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *