Cămașa albă a fost mereu un articol vestimentar de bază în garderoba unei femei. Aceasta poate fi purtată în ținute casual sau elegante, la birou, la petreceri sau la plimbare. Cu siguranță ai și tu una sau mai multe cămăși albe, potrivite atât pentru perioada caldă a anului, cât și pentru iarnă. Dacă nu știi când și cum să o porți și ai nevoie de câteva idei pentru inspirație, noi îți venim în ajutor!

camasa-alba

La birou sau eveniment formal

Dacă lucrezi la birou, poți purta acolo cămașa albă în diverse combinații. Se potrivește perfect cu o fustă-creion neagră, cu o fustă clasică sau cu o pereche de pantaloni clasici sau office și pantofi stiletto. Dacă permite codul vestimentar, asortează cămașa și cu fuste lungi, pentru a crea ținute numai bune pentru birou sau pentru diverse evenimente formale.

intalnire-formala

La  petrecere

Fiind o piesă multifuncțională, cămașa albă este perfectă pentru a fi îmbrăcată la o petrecere sau serată gen cocktai. Asorteaz-o cu o pereche de jeanși, un colier și o pereche de pantofi sau cu o fustă midi și vei atrage toate privirile.

camasa-alba-la-petrecere

La plimbare

Dacă ai o cămașă albă lungă, o poți purta în calitate de rochie, asortând-o cu o pereche de pantofi-sport și un rucsac. Iar cămașa albă scurtă, o poți combina cu o pereche de geanși sau pantaloni scurți și teniși sau botine, plus o geacă, un pulover sau  o vestă atunci când afară e mai răcoare. O ținută perfectă pentru plimbare!

camasa-alba-la-plimbare

Ține minte! O cămașă albă trebuie să fie dintr-o țesătură de cea mai bună calitate, în care să te simți comod.

Tu la ce ocazii porți cămașa albă?

Anna Casian-Musteață

Sursa foto – Unsplash, Pixabay

Postări recomandate

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *