“Cele mai multe femei îşi percep feminitatea când sunt privite într-un fel anume: cu admiraţie, cu dorinţă, cu invidie chiar. Eu îţi pot spune ce anume mă face să cred că eşti femeie: liniile şi mişcările tale sunt fine şi line, pielea e fragilă şi miroase întotdeauna a flori, genele clipesc în ritmul emoţiilor, genunchii se strâng în faţa unui străin, copiii mici te fac să zâmbeşti… Trăind într-o lume a bărbaţilor, spui uneori că acestea sunt mai degrabă slăbiciuni, dar, nu uita, tocmai ele au puterea asupra celor ce conduc lumea!”

“Deşi bărbaţii sunt aceia din partea cărora ne aşteptăm la protecţie, cea mai bună protectoare eşti tu. Ştii să iei în braţe, ştii să simţi empatic şi capeţi puteri nebănuite în situaţiile în care trebuie să protejezi pe cineva.”

“După opinia mea, orice femeie, fie ea căsătorită sau chiar îndrăgostită, ar trebui să acorde atenţie şi altor bărbaţi decât acela cu care este, din cel puţin două motive: 1. capătă un tonus deosebit, formându-şi o bună părere despre sine; 2. îşi motivează bărbatul să fie în permanenţă atent cu ea.”

“Toate bune şi frumoase, umai că prietenul cel mai bun este altfel decât prietena cea mai bună; prietenia dintre femei este deosebită cu mult de prietenia dintre bărbaţi. Dacă prietenii petrec mult timp ajutându-se unul pe altul, prietenele petrec mult timp comunicând una cu alta. Dacă prietenii ştiu să stabilească din timp nişte convenţii pe care le respectă, prietenele joacă dublu de multe ori, apreciindu-se în faţă şi discreditându-se în spate.”

“Durerea care însoţeşte naşterea este una dintre taine, dar şi marea încercare pentru femeia de azi. De când e omenirea, trăirea durerii a fost cunoscută ca o cale pentru a deveni altcineva. Te temi de suferinţă pentru că aşa ţi-a fost sugerat prin educaţie. Închizi ochii şi-ţi spui “Fie ce-o fi”. Apoi, odată trecută dincolo, totul se vede altfel: poţi povesti cum a fost, ştii ce înseamnă să naşti, poţi privi înainte cu claritate, ştii ce ai de făcut dacă se va întâmpla din nou.”

“… atunci când are ciclu menstrual, uterul femeii plânge după copilul nenăscut…”

“O femeie de succes are o sumedenie de atribute masculine, deşi este foarte bine machiată. Multe dintre revistele pentru femei le îndeamnă pe cititoare să fie nonconformiste, să caute tot timpul noutatea şi să-l pună la punct pe bărbat. Aceste publicaţii vorbesc foarte puţin despre fericirea copiilor şi mult prea mult despre împlinirea prin sexualitate.”

“Un alt atribut pe care-l aduce în feminitatea ta moralitatea este ceea ce s-ar putea numi conformism. Pentru că eşti conformistă, comportamentul tău poate fi prevăzut mai uşor de către cei din jur. Bărbatul tău ştie că te va găsi sigur acasă şi că nu umbli prin oraş ca să-ţi cauţi plăcerile, iar acest lucru ar putea să reprezinte un avantaj pentru imaginea ta în faţa lui. După cum intuieşti, poate fi însă şi un dezavantaj: bărbatul care este sigur de tine îşi poate vedea liniştit de imoralitatea lui.”

——————————
“Cine m-a făcut femeie?” de dr. Cristian Andrei

Postări recomandate

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *