Într-o zi, despre Geta RASCIUC se vor scrie cărți. Și acea zi nu este chiar atât de îndepărtată, pentru că lucrurile frumoase create de Geta se întâmplă cu viteza luminii. Dacă pe scurt – este mamă a 4 copii, a creat primul port-bebe ergonomic cu eticheta „Made in Moldova”, apoi a lansat „Babymoon” – un sistem de purtat cu senzori integrați, care măsoară semnele vitale și dezvoltarea bebelușului care e purtat. Dacă pe lung, vă invit să cițiți cum reușește „una de a noastră” să fie cea mai bună în Olanda.

geta 2

Acum câțiva ani ți-ai luat familia și ați emigrat. De ce?

– Mmmm, de fapt nu am emigrat, dar am plecat pentru că am fost invitată să particip în cadrul unui accelerator pentru inovație în medicină. Nu a fost planificat în nici un fel și efectiv din momentul ofertei și până la plecare a fost mai puțin de o lună de zile. Programul era de 6 luni plus 1000 zile și acum încă mai suntem în acele 1000 de zile.

Ce înseamnă Choo Choo Baby Carrier?

– Choo Choo-rile mele sunt sisteme ergonomice pentru purtat bebeluși. Primele în Moldova – din 2006. Dacă pe lung, Choo Choo a fost tentativa mea de a împărtăși cu femeile posibilitatea de a-și îmbrățișa bebelușii și de a savura maternitatea, în loc să se izoleze deprimate în casă pentru un an-doi. Am fost încântată de purtat și am vrut să împart senzația cu toți-toți-toți, iar pe atunci nu aveai de unde să faci rost de un sistem de purtat și am făcut 20 de slinguri din indemnizația băiatului meu. Astăzi, 13 ani mai târziu, îmi văd sistemele în biblioteci de slinguri în Olanda, apreciate de consilieri europeni și nu numai, și e greu să cred de unde a pornit, unde a ajuns și unde merge!

Acest business a apărut din propria necesitate, sau totuși ai intuit că mamele au nevoie de „ceva” care să le ajute în viața de zi cu zi?

– Am făcut primele 20 de slinguri cu gândul că dacă se vor vinde în vreo 5 ani va fi ok – de scumpe ce mi-au ieșit – cu broderii și alea. Era mai mult un proiect crescut din interesul meu în a explora purtatul și marea mea dorință de a împărtăși purtatul cu toate-toate mamele. Ei, spre mirarea mea, în mai putin de 3 luni s-au dus toate 20 de slinguri și m-a sunat administratorul magazinului unde se vindeau să-mi spună că mai are nevoie de slinguri. Clar, exista cerere si eu clar savuram procesul, și savuram faptul că pot să-mi văd de „afacerea” asta, fără să fiu separată de bebelușul meu. Era perfect. Atunci am făcut următoarea colecție, apoi încă, și încă… Până între timp aveam 3 copii, 17 puncte de distribuție. Dar obosisem deja. Astfel am decis să opresc afacerea, apropos – când mergea cel mai bine, și să fiu full-time mama copiilor mei. Pauza a durat 3 ani, doar că între timp am continuat să fac „Șezători purtătoare”, seminare pentru mămici, m-am făcut Doulă și am început să merg la nașteri, să lucrez cu maternitățile de la noi… După 3 ani de pauză mamele continuau să mă caute și să-mi ceară slinguri. În 2013 am repornit și am cusut o colecție nouă, și de acolo pas cu pas s-a ajuns și la rucsacul ergonomic, și la sistemul pentru purtat nou-născuți, sensori, acceleratorul Olandez.

geta 3

Tu ești o luptătoare pentru drepturile gravidelor. Cât de „strașnică” este situația unei femei care naște într-un spital de stat din Republica Moldova?

– Pfff… E dureroasă întrebarea asta pentru mine personal. Nu știu și nu cred că ar fi cazul de învinuit pe cineva anume pentru ce li se întâmplă lăuzelor în sălile de naștere. Este o eroare de sistem cumva – faptul medicalizării până la absurd a unui proces fiziologic și absolut firesc speciei noastre. Încă mai trist e că această „eroare de sistem” este menținută economic, și există oameni cărora le convine această stare a lucrurilor.

Situația e „strașnică” prin obscuritatea sa, prin faptul că este ignorată aproape deplin conceptul de „consimțământ informat” pentru intervențiile care se aplică în travaliu și naștere, și e mult prea des, când femeile sunt manipulate spre a li se aplica diverse intervenții care nu sunt deloc necesare. Foarte des, nici după naștere ele nu-și dau seama ce li s-a întaâmplat.

– Ce ai schimba în tot acest proces?

– Eu cred că în primul rând trebuie pusă la punct educația pre-natală de calitate, și nu cu filmulețe pe vhs și diagrame de la lecția de anatomie. Lăuzele trebuie să învețe tehnici de coping în travaliu și trebuie să-și cunoască și să-și ceară drepturile lor de pacient. În același timp cred că e extrem de important să se schimbe și felul în care învață viitoarele moașe și doctori obstetricieni. Suntem în secolul XXI de aproape 20 de ani, dar încă mai învățăm doctorii că ei „poartă coroana” în sala de naștere. Personalul medical încă își mai permite să înjosească femei în toată firea, școlite, inteligente, doar pentru că au de născut. Este o atrocitate care nu are ce căuta în sala de naștere, și totuși se întâmplă…

geta

De ce mamele tinere nu se documentează despre drepturile lor? De ce doctorii își permit să abuzeze verbal și psihologic o lăuză?

– Prima – probabil pentru că suntem învățați să avem încredere în sistemul medical. Problema e că este naiv să mergi pe încredere oarbă. Totuși, în unele cazuri, nașterea este ceva ce se întâmplă mai rar decât căsătoria, însă nunțile ni le planificăm mult mai meticulos. Pe când atunci când e vorba de naștere, „pregătirea” multor familii se reduce doar la convenitul cu doctorul recomandat de cine o fi, și convingerea că doctorul o să vină să nască în locul tău. Ca să urmeze dezamăgirea că doctorul nu te-a ținut de mână toate orele de travaliu, când protocolul îi zice să te verifice doar o dată la 3 ore. Multe familii merg la naștere ca și cum ar păși în gol, din păcate.

Acum despre doctorii ce își permit… Ce să zic, da, există situații absolut inadmisibile, unde lauzei i se administrează preparate fără să fie măcar informată ce preparat i se administrează și pentru ce, și nu mai zic de înjosiri verbale sau de doctorii care în mod conștient pornesc „avalanșă de intervenții” ca să aducă mama la cezariană. În afară de acei monștri veritabili, care ar trebui persecutați pentru violență obstetrică mai sunt și cei, care sunt limitați în procesul decizional – de protocoale, de studii, de experiență, de frică… Cred că doar educația specială pe ambele părți ar putea să schimbe ceva.

Cum este acest sistem în Olanda?

– O mare diferență între ce se întâmplă în Olanda, comparativ cu Moldova, este faptul că nașterile normale sunt lăsate pe mâna moașelor, iar doctorii intervin doar în cazul vreunei probleme și asta este corect. În plus, aici femeile se înregistrează la centrul de moașe, care trebuie să fie la o distanță de maximum 15 minute de la casa ta, unde sunt câteva moașe și pe parcursul întregii sarcini se dezvoltă o relație între gravidă și moașele ei. Ele relaționează foarte cald și respectuos, iar intervențiile în sarcină și naștere sunt reduse la maxim. Așa, în momentul X femeia are lângă ea o persoană cunoscută, care e acolo să susțină alegerile familiei, atâta timp cât nu se petrece vreo situație care cere intervenții medicale. Nașterea este adresată ca un proces fiziologic, iar femeia – ca o persoană aptă să se descurce. În travaliu ești încurajată să suni moasa destul de târziu, când ai contracțiile la 10 minute. Și ea se teleportează la tine acasă și de acolo în dependență de ce ai ales – ori rămâi acasă, ori mergi la centrul de nastere.

Și încă – aici planul de naștere nu este o pagină în carnetul perinatal, cu un tabel cu bife. Aici planul de naștere îl face familia, și moașele și doctorii trebuie să-ți respecte planul de naștere. Asta trebuie să preia sistemul din Moldova. Planul de naștere trebuie luat în serios. Pe bune.

Cum arată o zi din viața unei mame cu 4 copii, trăind în Olanda? Adică ce faci tu toată ziua?

– Hm, nu cred că e cumva specială o zi în viața mea. Mă trezesc dimineața și stau în pat cu cel mai mic și ne mai drăgostim dimineața. Copiii mai mari se trezesc, fac micul dejun pentru toți ai casei și pleacă la școală. Eu aștept bona încă vreo jumătate de oră și după, merg la muncă, la antrenament și acasă. Rutina e rutină. Copiii sunt foarte autonomi și mă uimesc în toată ziua. E minunat să-i văd cum cresc, cum au grijă unul de altul, cum se ceartă, cum se împacă.

Ai reusit să identifici niște schimbări pe care le putem implementa și în societatea noastră, ca sa avem un pic de normalitate?

– Cred că în primul rând e important să ne asumăm responsabilitatea pentru ce ni se întâmplă și să nu lăsăm pe alții să ne „șofeze”. În Olanda este cultura asta de „tu ești responsabil de ce ți se întâmplă”. E important.

Veți reveni cu traiul în Moldova?

– Nu știu ce adresă mă așteaptă mai departe – acum lucrez cu oameni de știință din Suedia și Africa de Sud și cu spitale din Kenya, Tanzania și Zambia, ca să punem la punct validarea clinică pentru rucsacul cu sensori. Cert este că oriunde m-ar duce proiectul, cusutul îl las în Moldova și asta nu e negociabil. Deci, orice se va întâmpla, eu voi avea treabă pe acasă. E important.

Text de Doina Cernavca

Foto: arhiva personală

 

Postări recomandate

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *