Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi pun cercei. Colecția mea de cândva stătea neatinsă, iar cerceii – aranjați perfect în cutia lor, pe stiluri, după culori – erau acolo pentru mine.

Am început să vizualizez în cap tot ceea ce aș vrea să se transforme. Adică, eu. Adică, pe mine. Mulți ani m-am ascuns după diverse motive, ca într-o zi să rup totul și să vreau să redevin acea femeie bună. B U N Ă!

Uneori ne este prea complicat să acceptăm unele înfrângeri și alegem să stăm acolo și așa cum ne-a lăsat momentul cel frumos. Dar e atât de important să apară acel motiv pentru care să vrei să redevii tu. Și începi, cu pași mici și siguri, fără a forța detaliile. Pentru că într-o zi o să ți se pară că totul e în zadar, și te vei opri. Dar nu, nimic ce poate aduce o schimbare nu e în zadar. Mai ales dacă acea schimbare e despre tine și pentru tine.

P E N T R U T I N E!

„ – Doina, ai atâtea fire albe…

– Știu, Sveta… , i-am răspuns în timp ce-mi spăla părul și îl pregătea pentru freză.”

Și de parcă nu era de ajuns, această descoperire și mai mult a intensificat dorința mea de-a fi bună! De-a fi eu! De a fi, nu doar pentru toți, dar în primul rând pentru mine!

În una din seri am schimbat toate florile în ghiveciuri noi. Am șters frunzele atent, și apoi le-am aranjat pe cele 2 geamuri. În dimineața următoare le-am atins pe fiecare. Și așa câteva zile la rând. Iar azi dimineață am observat că verdele lor e mai verde. Frunzele sunt tari, sănătoase și strălucesc. Toate și-au luat avânt în sus și parcă vor să cuprindă cât mai mult din spațiul odăii.

Așa ca mine… Eu tot sunt o plantă, care a pornit să-și i-a culoarea adevărată. Și în fiecare zi (re)devin așa cum ar fi trebuit să fiu. Pentru mine.

Dă-mi soarele înapoi. Te rog…

***

Seria de texte „Manifest” apare din dorința de a inspira. Un proiect semnat de Doina Cernavca!

Postări recomandate

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *