Ecografia glandelor mamare în prevenția cancerului la sân este o metoda non-invazivă de analiză a sânului cu ajutorul ultrasunetelor, singura relevantă pentru femeile cu vârsta sub 35 de ani, la care țesutul glandular mamar este prea dens pentru a putea obține rezultate concludente despre sănătatea sânilor cu ajutorul mamografiei. Durează aproximativ 5 minute, nu doare deloc și poate fi realizată la cererea ta, fără a avea nevoie de trimitere de la medic. Sigur, varianta cea mai bună este ca ecografia să fie recomandată în urma unui examen clinic efectuat de medic. Tehnica examinării ecografice este facilă, se realizează cu ajutorul unei sonde de examinare ecografică pe care se aplică un gel special. Se examinează toată suprafața mamară, inclusiv regiunile axilare, astfel încât să poată fi descoperite eventualele leziuni. Eventuale modificări sunt înregistrate în concluzia medicală, cât și îți este eliberată o poză a investigației astfel încât la o examinare ulterioară să existe posiblitatea comparării rezultatelor obținute.

eco-mamar5

În cadrul Clinicii Sancos aceste investigații se efectuează cu ajutorul aparatului cu ultrasunet de ultimă generație Logiq S8.

În plus, dacă este depistată vreo formațiune, aveți posibilitatea suplimentar de a e efectua și „Elastografia mamară”.

Elastografia studiază elasticitatea țesuturilor din jurul unei leziuni cu aplicație majoră în diferențierea benign (necanceros) / malign (canceros).

Elastografia mamară oferă informații în plus față de rezultatele obținute prin ecografie sau mamografie. Dacă prin ecografie și mamografie descoperim noduli sau alte modificări la nivelul sânilor, prin sonoelastografie putem să le caracterizăm suplimentar și astfel să diferențiem leziunile maligne de cele benigne. Această procedură are scopul de a analiza nodulii mamari, ducând fie la evitarea unei intervenții chirurgicale inutile, fie, dimpotrivă, la un diagnostic corect și precis, în urmă căruia se va decide intervenția potrivită. Rezultatul este obținut pe loc, durata examinării fiind de 20-30 minute. Poate fi repetată frecvent, deoarece nu iradiază sânul. Din același motiv, elastografia mamară, ca și ecografia mamară, poate fi efectuată și femeilor însărcinate sau celor care alăptează.

Pentru mai multe detalii, dar și pentru programări, contactați-ne la numărul de telefon Tel: +373 22 909 909, +373 22 909 908, +373 22 880 108, sau pe www.sancos.md 

Postări recomandate

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *