Sunt meserii care intră în viețile noastre datorită cererii din partea oamenilor. La fel a fost, probabil, și legat de coaching, care în ultima perioadă este un domeniu destul de căutat.

Pe Stela am cunoscut-o acum câțiva ani, când era unul din oamenii de bază în echipa Avon Moldova, una din echipele de Top din Republica Moldova. Peste un timp Stela a renunțat la acel job foarte bun, ca astăzi să fie Coach. Lucrează cu oamenii care au nevoie de un „ceva” sau un „cineva” care să-i ghideze, și asta îi place foarte mult.

Și da, în urma acestui interviu, eu mi-am schimbat obiectivele profesionale și am revenit în jurnalism. Datorită Stelei, care a știut cum să-mi povestească, ca să accept schimbarea și provocarea!

– Stela, hai să facem cunoștință.

– Bună, Doina! Și îți mulțumesc frumos pentru invitația de a da acest interviu. Mă bucură gândul că și oamenii din primul meu „acasă” mă pot cunoaște. Sunt mamă a doi copii, un băiat Dinu, de 20 ani, și o fetiță Lia, care are puțin peste un an. Am o experiență de leadership de 14 ani și acum aproape 2 ani am ales să îmi urmez pasiunea de a ajuta oamenii. Așa am devenit coach.

– Ai plecat dintr-o corporație ca să revii pe cont propriu. De ce? 

– Cred că orice își are un început și un sfârșit, iar dacă sfârșitul a ceva înseamnă începutul unei noi ere profesionale care este influențată de pasiunea de a ajuta oamenii, e și mai frumos. Tu mă poți înțelege foarte bine, căci și tu ajuți foarte mulți oameni prin proiectele umanitare pe care le inițiezi sau la care participi. Felicitări pentru perseverență și curaj! Dacă în facultate îmi doream foarte mult să lucrez în marketing, și am reușit, făcând asta într-o companie faină cu oameni și mai faini, am înțeles că, de fapt mai mult îmi plăcea să descoper talente și să-i ajut pe oameni să crească în carieră. Atunci mi se părea ceva normal, ceva ce orice lider trebuie să aibă în ADN-ul său. Mai târziu mi-am dat seama că, de fapt cel mai mult mi-ar plăcea să fac asta: să-i ascult pe oameni, să-i ajut să crească, să facă o schimbare atunci când e potrivit, să găsească noi căi de dezvoltare.

Ce înseamnă „coach”?

– E mai simplu să spun ce nu înseamnă (râde). De ce spun asta?! Pentru că de foarte multe ori oamenii își spun părerea despre această meserie fără, de fapt, să cunoască cu adevărat ce este. Coach-ul nu este psiholog și nici terapeut. Deși foarte mulți psihologi fac și coaching și unii coach aleg să facă studii și în psihologie. Un coach este un ghid cu ajutorul căruia o persoană își poate atinge obiectivele personale sau profesionale. Coachingul este axat pe viitor, pe ceea ce vrei să se întâmple.

Coach-ul folosește întrebări și tehnici speciale care duc la introspecție, explorare, găsirea opțiunilor și în final la un plan de acțiuni bine definit pentru atingerea obiectivelor. Însă cea mai importantă calitate pentru un coach este ascultarea activă.

– Cât de deschisă este societatea noastră spre astfel de „meserii”?

– Coaching-ul este o meserie foarte cunoscută în Europa, dar mai ales în SUA, unde are o istorie de peste 50 de ani. Există și instituții specializate în pregătirea sau acreditarea coach-ilor pe diferite niveluri, în funcție de experiență. Din păcate, sunt foarte mulți „pseudo coach”, care își spun “coach” deși nu au nicio pregătire în domeniu și consideră că este suficientă experiența lor de viață sau de business. Deși mult mai târziu decât în România, în Republica Moldova deja de câțiva ani a început să fie cunoscută această meserie, ceea ce mă bucură mult.

– Tu te-ai specializat în coaching de carieră și de gestionare a schimbării. De ce anume carieră și dezvoltare personală?

– Chiar dacă am clienți cu obiective și din alte arii, am ales să mă specializez pe carieră și schimbare pentru că aici mă ajută mult și experiența mea de fost manager și angajat. Cel mai mult m-am confruntat cu schimbări în organizație și în cariera mea și am reușit să ajut oameni să ajungă în poziții cheie sau chiar de management. Orice obiectiv are și componenta de schimbare, de care de cele mai multe ori ne e frica. Ori, dacă știm cum să ne pregătim de o schimbare oricât de mare ar fi sau știm cum să gestionăm o schimbare neașteptată, orice obiectiv devine mult mai ușor de atins.

– Care sunt cele mai „grele” probleme ale unui angajat? 

– Deși e un clișeu, des vom auzi într-o companie sintagma: „Nu există probleme, există situații pentru care găsim soluții”. Cam așa este dacă privim lucrurile și din perspectiva de coaching. Dacă pornind de la o problemă conturăm un obiectiv și lucrăm spre a-l atinge, atunci nu ne mai focusăm pe problema în sine și pe cauza care a generat-o, ci pe ce ne dorim de fapt. Și astfel ajungem la ceva pozitiv, de viitor, care oferă o altă perspectivă și mai mult, o altă stare de spirit.

„Știi vorba aia: „Fă ce-ți place și nu vei simți că muncești”.

– Cum funcționează relația de coach – client?

– În primul rând, trebuie să existe chimie între cei doi. Deaceea, prima ședinta cu clienții mei este o ședintă gratuită, în care ne cunoaștem, clientul îmi poate pune toate întrebările posibile pentru a-și da seama dacă vrea să facem acest parteneriat. Apoi cea mai importantă componentă în această relație este încrederea. Coach-ul este obligat să păstreze confidențialitatea discuțiilor, și mai mult de atât, clientul trebuie să simtă că poate avea încredere deplină în coach. Altfel, clientul nu va putea vorbi sincer și îi va fi greu să lucreze la obiectivele sale. Ședințele pot avea loc față în față, online video sau chiar audio. Cele din urmă sunt mai des folosite acum, de când trebuie să păstrăm distanțarea socială. Ședințele pot fi săptămânale sau o dată la 2 săptămâni, în funcție de client și încărcarea programului.

– Care sunt avantajele unui job de coach?

– Primul avantaj este că faci ce-ți place. Știi vorba aia: „Fă ce-ți place și nu vei simți că muncești”. Nu e chiar așa. Trebuie să muncești. Căci atunci când ești pe cont propriu, ești – pe lângă director – și contabil, și jurist, și marketer și om de vânzări. Deci, e mai mult de muncă, dar și satisfacția este pe măsură, atunci când primești mesaje de mulțumire de la clienți care îți zic: „Am reușit în 2 luni să fac ceva ce n-am reușit în 5 ani! În sfârșit mi-am îndeplinit visul. Îți mulțumesc!”. Sau „ Cu ajutorul tău am găsit atâtea opțiuni la care nici nu m-am gândit că voi ajunge vreodată. Acum știu ce am de făcut!”. Puteți citi în secțiunea testimoniale de pe www.stelatoderascu.com câteva mesaje.

– În această pandemie foarte multe persoane au suferit din cauza schimbărilor profesionale: Zoom-ul, munca într-un mediu nu atât de liniștit și inspirațional, și multe altele. Care au fost, și sunt, sfaturile tale pentru a rămâne cât mai productiv? 

– Această pandemie a adus cu ea multe schimbări, mai ales la nivelul emoțional al angajaților. Multe companii au știut cum să-și țină oamenii aproape. Câteva exemple ar fi: mesaje de încurajare de la directorul general, ore de fitness sau yoga online, ședințe de terapie sau coaching, acces la traininguri sau cursuri pentru cei care aveau mai mult muncă de teren și acum nu aveau cum să o facă.

Dar pe lângă ce face compania pentru oameni, fiecare persoană își poate ușura starea dată de această situație prin următoarele:

1. Să faci în fiecare zi un lucru cât de mic, dar care să te scoată din zona de comfort.

2. Să aloci pasiunii tale minim o oră pe săptămână. Pictură, fotografie, sport, orice.

3. Să te uiți la filme documentare despre lucruri care până acum nu te-au interesat.

4. Dacă ai o echipă, pe lângă ședințele virtuale legate de job, alocați o jumătate de oră în care să faceți ceva funny (să jucați un joc, să spuneți bancuri etc.), pentru a suplini partea de socializare pe care o aveați la birou.

4. Să învățați un skill nou. Acum atât Coursera, cât și alte companii, oferă multe cursuri gratuite. Și puteți continua voi lista (râde).

„… nu mi-aș fi iertat niciodată dacă n-aș fi încercat.”

– Mulți au renunțat la job în favoarea unei pasiuni care-i aduce mult mai puțini bani. Cum explici acest fenomen? 

– Cred că la un moment dat oamenii își dau seama că, de fapt, nu doar banii aduc fericirea. Și cei care au curaj se aruncă în față, urmându-și pasiunea care în trecut a fost poate suprimată de părinți. „Trebuie să fii economist sau jurist, altfel o sa mori de foame” – îți sună cunoscut?! Sau din pură neștiință ( cred că suntem prea necopți la 18 ani ca să știm exact ce vrem să facem în viață). Și ajungem pe la 35-40 când apare acea îndoială că poate ceea ce facem nu ne definește întocmai și parcă dacă nu încercăm acum să ne urmăm pasiunea, atunci când?! Și așa unii ajung să facă pasul și să încerce marea cu degetul.

Evident că atunci când ești antreprenor, foarte rar ajungi să ai câștiguri suficiente în primii ani de activitate. Mai ales într-o meserie ca si coachingul. E ca și cum ai merge la un interviu pentru un job imediat după facultate și toți îți cer experiență. Plus că pe lângă un curs inițial de pregătire ai nevoie de multe ore de coaching și trebuie să treci și printr-un examen serios de 3 ore pentru a obține acreditarea internațională. Apoi trebuie să investești continuu în pregătire, dezvoltare, căci dinamica meseriei este mare.

Dar când faci o schimbare în mod asumat, știind că nu te mai poți baza pe veniturile anterioare și ai un plan de acțiune de care te ții, șansele să nu renunți sunt mari.

Nu neg faptul că s-ar putea să-mi caut un job la un moment dat, dacă planul meu nu se va realiza. Însă nu mi-aș fi iertat niciodată dacă n-aș fi încercat.

– De ce are nevoie un om pentru a fi bun în ceea ce face? 

– De autocunoaștere. Dacă îți cunoști atuurile și le maximizezi, dar și mai important, îți cunoști lucrurile de îmbunătățit și lucrezi la ele, șansele de reușită cresc considerabil. Și dacă nu le cunoști și ai nevoie de ajutor, apelează cu încredere la un coach!

Stela Toderașcu este Associate Certified Coach și puteți citi mai multe informații despre ea pe www.stelatoderascu.com sau îi puteți scrie la coach@stelatoderascu.com.

Text de Doina Cernavca

Fotografii: arhiva personală

Postări recomandate

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *