
Veste bună pentru copiii pasionați de robotică! Visul acestora de a putea crea propriul robot poate deveni realitate la tabăra de vară ,,Mailo” de la Tekwill Academy Kids, acolo unde micuții vor avea parte de o mulțime de activități interesante.
Tabăra este destinată copiilor cu vârsta între 7-9 ani, pasionați de științele exacte și roboți.
„Am pregătit o sumedenie de activități interesante și educaționale care implică cunoașterea figurilor, geometrice, culorilor, calcul, lectură și scriere. Mentorii noștri au cele mai relevante exemple practice și exerciții care-l motivează pe copilul tău să pună logica în mișcare și cunoștințele teoretice acumulate.
La finalul cursului ,,Mailo” discipolii noștri vor crea o serie de roboți, care explică noțiuni despre fenomene naturii, fizică și electronică, prin programarea robotului la diverși senzori”, anunță organizatorii.
Tabăra de robotică se află la cea de-a doua ediție și se va desfășura în perioada 30 iulie – 10 august. Aceasta va avea loc la Tekwill Academy Kids, str. Studenților 9/11. Doritorii de a participa se vor înregistra pe acest link: https://goo.gl/UXnPZR.
Mai multe detalii la: Telefon: 0797 44448, Poșta electronică: nzagarniuc@ict.md sau pe pagina oficială a evenimentului.
La Tabăra de robotică la Tekwill Academy Kids sunt așteptați toți copiii pasionați de roboți!
Anna Casian-Musteață
No comment yet, add your voice below!