Este o femeie puternică. Cu o carieră de invidiat și o familie de apreciat, Zinaida Jarcuțchii ne învață lecția optimismului și a bunei dispoziții. Este o prezență plăcută și ceaiul savurat în compania ei, în restaurantul hotelului ”Manhattan”, poate fi băut și fără zahăr, la cât de dulce îți vorbește. Cu o experiență în afaceri de peste 20 de ani, astăzi conduce agenția de turism ”Corina-Travel” și hotelul ”Manhattan”.  

ZJ

Cine este Zinaida Jarcuţchii și de unde a pornit povestea Dumneavoastră?

Este povestea mea și a început în satul pitoresc Ochiul Alb, raionul Drochia, în familia Sofiei și Vasile Babira. Sunt născuta în zodia Peștelui, fiind mezina familiei și al șasea copil a părinților mei. Am fost dorită, alintată și în final, răspunzătoare de tot și pentru toate, deoarece frații mai mari deja erau la studii sau chiar aveau familiile lor, mie revenindu-mi sarcinile familiei de-acasă.

În altă ordine de idei – premianta olimpiadelor republicane, cea mai bună cititoare din raion, comsomolistă, activistă și cea mai bună elevă din școală, ca mai apoi să ajung și studentă de frunte.

Ce anume v-a determinat să iniţiaţi o afacere?

Dintr-o pasiune pentru călătorii s-a transformat într-o afacere de familie. Poate că am pășit pragul unei agenții în momentul potrivit, de acolo și a apărut ideia afacerii personale.

Care este specificul afacerii pe care aţi dezvoltat-o?

Turism, transport, bilete avia, studii peste hotare și servicii hoteliere. Într-un cuvânt – prestare servicii.

De ce succese se bucură la momentul actual?

Ne aflăm în topul 10 agenții de turism din Moldova. Suntem membri IATA, avem în palmares câteva premii naționale și internaționale.

Doi ani consecutiv, cel mai prestigios site din lume despre călătorii, TripAdvisor, a acordat ”Manhattan Hotel & Restaurant”4* cel mai înalt premiu –  ”Certificate of Excellence for 2012 Year” și ”Certificate of Excellence for 2013 Year” (Certificat de  Excelenţă pentru anii 2012 și 2013).

 

Foto 1.ZJ

 

Dincolo de afaceri sunteţi pasionată de artă. Ce rol are aceasta în viaţă Dumneavoastră?

 Probabil dacă aș mai trăi o viață, aș fi învățat să cânt la saxofon. Am scris povestioare pentru ziare și revistele pentru tineret. Regretatul Andrei Lupan mi-a urat să devin scriitoare, înmânându-mi diploma de gradul II după finele olimpiadei republicane.

Ce calităţi şi abilităţi vă conturează ca fiind o femeie puternică, dar şi de succes?

Diplomația înnăscută, cei șapte ani de acasă și mediul în care mă aflu. Dar, nu în ultimul rând,  munca. Sunt muncitoare și nimic nu mă oprește atunci când am sarcini nefinisate în agendă.

Dincolo de succes există multă muncă şi sacrificii. Aţi renunţat la ceva în favoarea carierii?

Munca, da! Sacrificii? La ce bun? Viața le pune pe toate la locul lor: studiile, familia, copiii, călatoriile, muzica, cărțile – fără toate astea, nu aș putea munci.

Ce le face pe femei fericite?

 Ambianța în familie.

Se spune că femeia este frumoasă dacă este iubită. Spuneţi-ne despre relaţia cu dragostea.

 La acest capitol totul este de nota 10. Sunt iubită, sunt respectată, sunt fericită și împlinită!

f2

Aţi demonstrat că puteţi ţine piept provocărilor, dar vă este frică de ceva?

Este prea scurtă viața, ca să mă mai gândesc la frică. Traiesc cu ziua de azi, mă bucur de tot ce mă înconjoară – de ceea ce vreau să văd, ce nu-mi trebuie – nici nu văd.

În ce momente vă simţiţi împlinită, fericită şi, poate, nu doriţi să schimbaţi nimic?

În fiecare zi.

—————————————————————

 

Text de Victoria Borodin

Foto: arhiva personală

 

Postări recomandate

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *